IAȘI. Patru indivizi, printre care și doi elevi, acuzați de trafic de canabis, au fost pedepsiți.
Tribunalul Iași l-a condamnat pe Petrică Ghercă la trei ani şi șase luni de detenție, în vreme ce Ioan Liviu Mătășel a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare. Totodată, Andrei Ilie și Iulian Florin Iacob au fost condamnați la câte un an de închisoare, cu suspendare. Instanța a dispus confiscarea cantităţii de 526,25 grame de canabis, dar și a sumei de 17.000 de lei, obţinută din valorificarea drogurilor.
Procurorii au precizat că rețeaua era condusă de Mătășel și că din grupare mai făceau parte doi elevi de la Colegiul „Garabet Ibrăileanu“ și un tânăr folosit ca șofer.
Întreaga poveste a pornit de la informațiile furnizate polițiștilor de frontieră de un ieșean. La un moment dat, acesta din urmă a avut probleme cu consumul de droguri și, astfel, a ajuns în vizorul anchetatorilor, după care a fost racolat ca informator.
Așadar, oamenii legii au ajuns la rețeaua celor patru, iar un investigator sub acoperire ar fi achiziționat canabis de la ei.
IAȘI. Patru indivizi, printre care și doi elevi, acuzați de trafic de canabis, au fost pedepsiți.
Tribunalul Iași l-a condamnat pe Petrică Ghercă la trei ani şi șase luni de detenție, în vreme ce Ioan Liviu Mătășel a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare. Totodată, Andrei Ilie și Iulian Florin Iacob au fost condamnați la câte un an de închisoare, cu suspendare. Instanța a dispus confiscarea cantităţii de 526,25 grame de canabis, dar și a sumei de 17.000 de lei, obţinută din valorificarea drogurilor.
Procurorii au precizat că rețeaua era condusă de Mătășel și că din grupare mai făceau parte doi elevi de la Colegiul „Garabet Ibrăileanu“ și un tânăr folosit ca șofer.
Întreaga poveste a pornit de la informațiile furnizate polițiștilor de frontieră de u