Articolul ăsta nu e altceva decât un îndemn pentru căutarea acestei arte subterane şi savurarea ei, pentru că este vorba de emoţii rare, nemaiîntâlnite altminteri, pentru ieşirea din amorţirea provocată, indusă de arta popularizată, de sub controlul acesteia şi de căutarea extenuantă a succesului.

Numesc indie orice fel de manifestare a artei care este independentă şi, adaug eu, indiferentă faţă de curentul principal, aşa-numitul mainstream. Adică ceea ce nu se vede la televizor sau pe străzi, nu se ascultă la radio şi la care nu se face reclamă/ promovare aproape deloc. Este artă pură, făcută din pură dorinţă estetică a celui care o produce, din pură eliberare creatoare. Din motivele amintite, produsele indie nu sunt uşor digerabile de oricine şi nu urmează tipare deja stabilite şi impuse de mainstream. Ele chiar sfidează bunul simţ şi moda provocându-le permanent la luptă. Nu este nici chiar fredonarea fără cap şi fără coadă sau mâzgălelile copilului dumneavoastră pe un şerveţel în restaurant, ci este făcută conştient, după regulile clasice ale artei.

Artistul indie nu îşi impune reguli, nu are pretenţia să fie parte a unui curent sau să devină membru al unei organizaţii de artişti locale sau naţionale, el îşi exprimă emoţiile cum crede cel mai bine de cuviinţă ca şi cum ar vorbi cu sine însuşi. Succesul, faima, prosperitatea par a fi un deziderat îndepărtat, unora pare că nici nu le pasă de el şi chiar fac tot posibilul în mod special pentru a nu ajunge la el, respectiv manifestă o indiferenţă crasă şi o opoziţie constantă faţă de ce se caută şi ce se cere. Scopul lor prim este să se simtă bine în ceea ce fac şi liberi.

Să încep cu muzica. Aproape tot ce vedem pe canalele româneşti de muzică, de exemplu, sunt producţii HaHa Production, Marius Moga şi compania. Vorbim aici despre aşa-numitele hituri legate de iubire, gelozie, tristeţe şi bani, c