Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un alt megaproiect energetic moldo-român rămâne blocat de 10 ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Ar trebui să existe o prioritizare în realizarea interconexiunilor cu statele din zonă, deoarece acestea necesită coordonarea unor eforturi la nivel regional, a declarat Mihnea Crăciun, Principal Banker, Power and Energy Department, în cadrul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Forumul „România 2020", organizat de Adevărul Group.

Oficialul de la BERD a dat că exemplu realizarea liniei Suceava-Bălţi.

„Era perfect pentru Transelectrica, dar s-a blocat pentru că societatea din Republica Moldova (Moldelectrica n.r.) era prea mică pentru a-şi permite o asemenea investiţie“, a spus Mihnea Crăciun. Potrivit studiului de fezabilitate, linia electrică ar fi costat circa 20 de milioane euro pentru o lungime de 60 de kilometri.

Şi experţii de la Centrul Român de Politici Europene constată într-un studiu că, în timp ce Transelectrica din România a demarat etapa a II-a de proiectare a LEA 400kV Suceava-Bălţi, în acest moment există un blocaj din partea Republicii Moldova, întreprinderea Moldelectrica a comunicat partenerilor români că nu are surse de finanţare pentru realizarea etapei a doua de proiectare.

„Ministerul de resort din România a propus includerea studiului de fezabilitate necesar pentru acest proiect pe lista investiţiilor care ar urma să primească finanţare prin Acordul privind ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro“, precizează analiştii români.

„Anul trecut am trimis o solicitare la Bucureşti pentru alocarea din cadrul acelui ajutor a sumei necesare efectuării lucrărilor de proiectare, dar nu am primit niciun răspuns“, susţineau oficiali din cadrul Ministerului Economiei.

Despre construcţia liniei electrice de interconexiune LEA 400 kV Bălţi-Suceava, cu o lungime de 115 kilometri, se vorbeşte de mai mult de un deceniu. Aceasta este şi componentă a proiectului de interconectare a sistemelo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 7 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 49 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°