Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contre Geoană - Antonescu

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PSD, că nu există "Românie debilă" decât în "mintea unora", şi i-a transmis, indirect, lui Crin Antonescu, că s-ar putea trezi că aleargă singur şi iese pe locul doi.

Mircea Geoană a declarat că social-democraţii au fost corecţi în relaţia cu colegii liberali, potrivit Mediafax.

"Deşi suntem un partid cu talie dublă faţă de dânşii, am acceptat, pentru a avea această alianţă împreună şi această majoritate, paritate la nivel local şi la nivel de guvernare. Niciun alt partid nu a făcut un astfel de sacrificiu tactic, pentru un scop strategic, cum am făcut-o noi şi conducerea partidului. Am fost şi suntem serioşi şi oneşti şi solidari până la capăt, dar cred că este legitim să cerem acelaşi lucru din partea partenerilor noştri", a arătat Geoană.

El a criticat politica liberalilor.

"De prea mult timp, pe fiecare subiect pe care partidul şi guvernarea îl propune, văd o formă de rezistenţă, o formă de plan", a spus Geoană, adăugând că acesta este, în opinia sa, "un început de plan strategic de prepoziţionare pentru 2014", în care practic se simte o opoziţie în interiorul puterii din partea unora dintre partenerii PSD.

"Nu este sănătos şi trebuie să spunem mai clar că aceste lucruri nu sunt acceptabile şi, aşa cum noi am fost oneşti şi corecţi până la capăt, aşteptăm să fim trataţi cu respect în casa noastră, în care suntem partidul cel mare, şi care suntem partidul care trebuie să dăm dovadă de înţelepciune dar şi de fermitate", a mai declarat Geoană.

El a continuat: "Este o gândire greşită pe care unii şi-o propun, pentru că, alergând după simpatia iluzorie a unor categorii care nu îl vor vota niciodată, se riscă un lucru mult mai important, pierderea grosului alegătorilor USL care au votat în 2012 împotriva regimului Băsescu, şi pentru Uniune, împotriva

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 49 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 31 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 38 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°