DEVA (MEDIAFAX) - Un drum judeţean în lungime de 30,2 kilometri, care face legătura între localităţile hunedorene Topliţa şi Lunca Cernii, a fost inaugurat, sâmbătă, de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu şi de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, investiţia fiind de peste 105 milioane de lei, fonduri europene.
Drumul Judeţean 687 D, în lungime de 30,2 kilometri, care face legătura între localităţile hunedorene Topliţa şi Lunca Cernii, în Ţinutul Pădurenilor, a fost inaugurat oficial sâmbătă.
Lucrările au costat peste 105 milioane de lei şi s-au încheiat după un an, cota de cofinanţare ce a revenit Consiliului Judeţean Hunedoara fiind de două procente.
La eveniment au fost prezenţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale.
"Este cea mai mare investiţie realizată în infrastructura de drumuri din judeţul Hunedoara, de peste 105 milioane de lei. Am realizat kilometrul de drum cu 1,7 milioane de lei, în ideea în care au fost lucrări de amploare şi s-a lucrat în stâncă", a declarat, la inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a afirmat că drumul este important pentru deschiderea şi dezvoltarea Ţinutului Pădurenilor.
"Considerăm că această cale de acces este o deschidere pentru comunităţile din Ţinutul Pădurenilor, care erau izolate. Era nefiresc ca în această perioadă, în care construim minuni ale tehnicii, să nu avem drumuri. Ţine de civilizaţie, de lucruri foarte simple şi foarte normale, pe care toţi oamenii trebuie să le aibă, indiferent că locuiesc la oraş sau la sat", a mai spus ministrul Transporturilor.
La rândul său, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a adăugat că reabilitarea drumului poate contribui la dezvoltarea turistică a zonei.