Printre multe alte conferințe de presă obișnuite, la Londra a mai avut loc una, neprevăzută în program. Cip și Ciargi a intrat fraudulos în încăpere, furând acreditarea unui jurnalist elvețian care striga "Vamos!", în timp ce căsca ochii la picioarele unei reporterițe de la Marca. Treizecizero.ro, care, în timpul ăsta, își exersa serviciul la standul fanilor, a plătit notițele Cip și Ciargi cu un pint de bere neagră.

SCENA 1

Plan general: O cameră prost aerisită, dar foarte luminoasă şi modernă. Prim-plan: un bărbat tânăr, brunet; după toate aparenţele, până în 30 de ani. Mişcări leneşe dar controlate de experienţă, voce răsăpicată, hotărâtă. În faţa sa, pe o masă fără zgârieturi, se află multe microfoane, telefoane, reportofoane de multe culori. Auzim sala fremătând, însă asta este tot, căci nu se distinge nimic clar, iar imaginea rămâne pe bărbat. Acesta tuşeşe. Senzaţia este că nu simţea nevoia să o facă, ci voi doar să-i facă atenţi pe toţi. În cameră, lumea se opreşte din pălăvrăgeală în secunda doi.

BĂRBATUL BRUNET:

Astăzi nu voi primi întrebări. Sorry, dar mi-a ajuns. În schimb, ce-ar fi să mă ascultaţi de la un cap la altul. Aşa cum privesc sticla aceasta de apă, tot la fel am în faţa ochilor acea zi de februarie din 95. Ploua, lumea era încă şi mai tristă decât de obicei. Şi ce frig! La şcoală, dacă o putem numi şcoală, stăteam câte trei în bancă. Eu stăteam cu Viktor şi cu Sinişa, un băiat care, din păcate, nu se mai află printre noi.

REPORTER SKY NEWS:

Săracu.. Cum a murit?

BĂRBATUL BRUNET:

N-a murit. A ales cetăţenia kosovară, dă-l în spanac!

Şi în minte mi-a venit un episod pe care mă bucur să vi-l împărtăşesc acum, aici, pentru că ţin să aveţi o imagine clară despre omul pe care, în general, lumea îl huleşte în aceste zile: dragul meu prieten, Viktor.

REPORTERIŢĂ:

Bine, dar nu-l hul