Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NBC va difuza în direct călătoria în spaţiu inaugurală a miliardarului Richard Branson

Publicat in Gandul, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Miliardarul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin Group, a anunţat vineri că postul de televiziune NBC va transmite în direct călătoria sa în spaţiu inaugurală la bordul vehiculului spaţial Virgin Galactic SpaceShip Two, informează Reuters.

Dacă totul va funcţiona corect în timpul testelor prevăzute în calendarul ce precede lansarea, Richard Branson şi cei doi copii ai săi, Holly, în vârstă de 31 de ani, şi Sam, în vârstă de 28 de ani, ar putea decola spre orbita terestră de la o bază spaţială din New Mexico, în august 2014.

Călătoria lor va fi transmisă în direct de postul NBC, care va înregistra în prelabil şi pregătirile care vor fi făcute înainte de acest zbor spaţial.

"Suntem încântaţi că vom colabora cu voi", le-a spus Richard Branson, în vârstă de 63 de ani, celor doi prezentatori ai emisiunii matinale "Today" de la NBC, Matt Lauer şi Savannah Guthrie.

"Va fi un an incredibil de interesant", a adăugat el.

NBC intenţionează să difuzeze un program special în seara de dinaintea lansării, iar Matt Lauer şi Savannah Guthrie vor prezenta lansarea de a doua zi în cadrul unei transmisiuni live care va avea o durată de trei ore.

Miliardarul britanic a dezvăluit faptul că vehiculul spaţial construit de compania sa a depăşit deja viteza sunetului în timpul testelor şi intenţionează să efectueze la începutul anului viitor un nou test, la limita spaţiului.

Richard Branson şi copiii lui vor fi primii pasageri ai acelui vehicul spaţial care va avea doi piloţi şi un total de şase pasageri. Numele celorlalţi pasageri din zborul inaugural nu au fost deocamdată anunţate.

Aproape 700 de persoane, inclusiv actorul Leonardo DiCaprio şi astrofizicianul Stephen Hawking, au semnat contracte individuale pentru zborurile spaţiale ce vor fi operate de grupul Virgin Galactic. Un bilet pentru o astfel de călătorie spaţială va cost

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°