Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Cristian Coroian, a declarat că echipa sa putea obţine rezultate şi mai bune în prima parte a campionatului şi să fie pe primul loc, cu un avans de câteva puncte. El a spus că Gloria a fost dezavantajată constant de arbitri în ultima perioadă: ”Nu ştiu dacă sunt chiar întâmplătoare greşelile împotriva noastră”.
- Cum ai trăit meciul cu Olimpia Satu Mare?
- Ufff… A fost un meci… foarte uşor. A fost foarte greu, ne aşteptam la asta, având în vedere că am jucat miercuri la Târgu Mureş, 60 de minute cu un om mai puţin. Un meci pe care l-am dominat şi pe care, părerea mea, meritam să-l câştigăm. Nu am reuşit să ne refacem din punct de vedere fizic, jucătorii au suferit, s-a văzut. Totuşi, sunt fericit şi îi felicit că au luptat şi au crezut până la sfârşit că putem învinge. Consider că victoria este pe deplin meritată.
- Mai sperai într-o revenire, având în vedere că în minutul 87 era 1-0 pentru Olimpia?
- Bineînţeles că mai credeam, cunosc jucătorii şi ştiu ce pot. Îmi era frică doar de oboseala acumulată la Târgu Mureş, în rest de absolut nimic.
- Pentru Gloria urmează meciul cu CS Universitatea Craiova, liderul seriei
- Este meciul următor, este cel mai important pentru că fiecare joc care urmează este cel mai important. Craiova vine după o serie de şapte victorii consecutive. Vrem să câştigăm şi vom pregăti meciul în acest sens. Indiferent cu cine jucăm şi unde jucăm, noi vrem trei puncte de fiecare dată.
- S-a încheiat turul, Gloria este pe locul 2. Făcând un scurt bilanţ, cum a fost prima parte a campionatului?
- Am început turul mai greu, dar pe parcurs ne-am revenit şi cred că puteam avea rezultate mult mai bune. Echipa a început să joace şi puteam fi pe locul 1 în clasament, să avem un avantaj, la câteva puncte bune în faţa locului 2.
- Consideri c