Cea mai luminată companie de software din lume vrea să joace fotbal cu proprietara celui mai galonat teren de pe Mapamond. În aceeaşi echipă

Două poveşti.

Prima-i cu Ignacio. Tip pe la 40 de primăveri, căsătorit, trei juniori în bătătură. Pune publicitate pe stadionul lui Real Madrid, de aceea cerberii de aici îl lasă să-şi aducă prietenii la un tur de arenă chiar şi după încuierea oficială. Urcă scară cu scară, dă din gură ca-n telenovle. Brusc se opreşte. “Aici, daaa, aici a fost!”. Pare că nu mai respiră. Zici că-i Petrache Lupu la Maglavit. Pînă atunci s-a comportat ca un băiat de ispravă, a folosit furculiţa şi cuţitul la masă, n-a dat semne. “Aici a apărut!”. “Nacho, compadre, eşti bine?”. Nu te ascultă. “Era-n ’75. Primăvară. Mă adusese ăl bătrîn. Băteam în opt primăveri, eram «fiert» pe Santillana. Voiam legitimaţie, nu mi-o dădeau, că-s ţînc. Am început să plîng. De fapt, urlam de se mişcau plasele de la porţi. Atunci, aqui, în capul scărilor, a apărut El! Mare, uriaş, impozant. «Pruncule, ce-i în sufletul tău ?», îmi zise sorbind din trabuc. Nu m-a lăsat să termin. «Puiul ăsta e bolnav cu Real şi voi nu-i daţi o nenorocită de hîrtie pentru că n-are vîrsta?». Cînd se-ntoarse, am crezut că rade doi-trei ţucălari din urma lui. «Chavalito, în două minute ai ţidula», mi-a mai spus, apoi m-a mîngîiat, lin. Catalino, dă-te-n coa’! Bagă nasu’, amigo mio! Nu-i aşa, că şi azi, la 31 de ani de atunci, păru-mi miroase a trabuc finescovici?”.

Dai să presupui că soarele a ars prea tare, că tre’ să pricepi ce glăsuiesc medici cu bătutu-n cap. Dar Nacho are lacrimi în ochi. Îl crezi. “El” era Santiago Bernabeu! EL PRESIDENTE! Magicianul carea introdus modernismul în vestiarul “alb”.

Bill şi Allen

Acum cea de-a doua poveste.

Doi ochelarişti, dintre care unul bărbos iar celălalt cu carcasă de tocilar, poştesc o sticlă de şampanie. Se ş