Departe de a fi fost stinsă prin acorduri de coabitare şi prin intermediul unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale, polemica ocazionată de dinamica raporturilor dintre Preşedinte, Guvern şi Camere în materia politicii externe este relansată, o dată cu respingerea, astăzi, de către Tribunalul constituţional a sesizării şefului de stat privind existenţa unui conflict constituţional. În fapt, prin opţiunea actuală, ce permite Parlamentului să intervină în reformularea mandatului încredinţat de Preşedinte premierului în vederea reprezentării României la Consiliul European, Curtea Constituţională revine asupra unui curs anterior al jurisprudenţei sale.

Miza acestei dezbateri politico- juridice este dată de acceptarea sau nu a rolului preeminent pe care şeful de stat îl are în materia formulării politicii externe şi a reprezentării României la nivelul cel mai înalt. Legea atacată de Preşedinte, “ Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene”, este parte din dosarul controversat al tentativelor premierului de a uzurpa atribuţiile specifice ale preşedintelui în domeniul evocat. Aşa se şi explică de ce, în varianta iniţială a legii, declarată ca neconstituţională, Camerele erau abilitate să decidă, în utimă instanţă, cine va reprezenta România la Consiliul European.

De această dată, dincolo de ambiguitatea formulării verdictului, Curtea Constituţională pare să sugereze că Preşedintele nu mai deţine dreptul exclusiv de a acorda şi stabili conţinutul mandatului Guvernului în aceste ocazii speciale. O a treia instanţă, Parlamentul, poate interveni, spre a redefini cadrele trasate iniţial de către şeful de stat. Concluzia care poate fi trasă din raţionamentul Curţii şi din lectura legii este că deputaţii şi senatorii primesc abilitarea de a fi co-participanţi la o activitate care era rezervată , până acum, doar Pre