Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manea e ironic înainte de derby-ul Braşovului: "Mă temeam de arbitraj doar dacă arbitra Zotta"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Preşedintele secţiei de fotbal a clubului Corona, Nicolae Manea, a declarat , într-o conferinţă de presă, înainte de meciul cu FC Braşov, că nu se teme de arbitrajul din derbiul local şi că s-ar fi temut "doar dacă arbitra Zotta".

"Sincer, eu chiar regret că se face mult prea mare tam-tam înaintea acestui joc, între două echipe ale Braşovului. Din păcate, nici evoluţia celor de la FC Braşov, nici a noastră nu a fost pe măsura aşteptărilor, astfel că ambele echipe sunt în subsolul clasamentului. Nu este deloc onorant pentru braşoveni acest lucru. FC Braşov este o echipă cu mare tradiţie, este echipa de suflet a braşovenilor, pe care eu o respect şi am argumente când spun acest lucru, pentru că am fost fost antrenorul Steagului şi am fost foarte bine primit de suporteri. Da, sunt orgolii şi ambiţii mari, dar jucătorii se vor respecta şi vor da totul pe teren. Corona este tot o echipă a Braşovului, care a ajuns pe merit în Liga I, iar o mică parte din braşoveni iubesc şi această echipă. Nu are de ce să ne fie ruşine. Eu chiar îmi doresc ca FC Braşov să termine pe un loc fruntaş, iar Corona să termine campionatul deasupra liniei. De arbitraj nu am motive să mă tem, îmi făceam probleme doar dacă arbitra Zotta (n.r. - directorul general al FC Braşov, Constantin Zotta)", a declarat Manea.

Oficialul Coronei s-a arătat deranjat de nemulţumirea celor de la FC Braşov faţă de preţul de 25 lei pe bilet, fixat de Corona, care este gazda partidei. "Zotta e mic atunci când vorbeşte urât despre noi. Dacă el crede că aşa va câştiga simpatia suporterilor echipei sau a patronului Ioan Neculaie, face o mare greşeală. Să instigi la violenţă şi să recurgi la ameninţări este mult prea mult. Când am lăsat intrarea liberă la primele jocuri am fost ameninţaţi că nu vom mai juca pe Tineretului, acum iar nu e bine. Nu sfidăm suporterii lui FC Braşov, ba mai mult am convenit să

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°