- Social - nr. 220 / 9 Noiembrie, 2013 Mai veche decat vechimea, ramas de pe vremea inceputurilor noastre, cultul mortilor este cel care ne-a insotit si ne va insoti mereu vremelnica noastra existenta, pentru ca mereu si mereu vom avea pe cineva drag noua plecat sa-si vesniceasca somnul sub coasta unui deal, in umbroase tintirime din frumosul, doritul si patimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitatii nostri parinti isi torc somnul de veci dimpreuna cu toti cei pe care neamul acesta i-a avut, nascand si umpland din fantana timpului acea nestiuta lume pe care noi ne-o dorim mai buna si mai frumoasa decat cea in care vietuim acum. Pe ei, lacrimatii nostri cei dragi ii purtam mereu in umbra tainuitului gand, cerandu-le cu crestineasca smerenie si sfiiciune iertare daca le-am gresit cu ceva, iar in rugile noastre cele curate si adevarate inaltate la Maritul, nadajduim ca El, Iertatorul nostru cel bun, sa se milostiveasca a-i ierta de lumestile lor pacate, pentru a-si gasi odihna in raiurile Sale cele fara de sfarsit. Si poate tocmai de aceea in datina noastra strabuna s-a statornicit din neam in neam, ca in miez de toamna, lor, celor plecati spre necuprinsele ceruri, sa le fie harazit o zi anume de cinstire, zi in care noi, norocosii cei vii sa-i cautam pe ei, vesnicitii nemuririi, pentru a sta o clipita vremelnica impreuna. Si acolo, la umbra crucii lor, in boaba lacrimilor venite din fantana sufletului nostru, sa punem ruga si iertare, smerenie si recunostinta pentru tot si toate cate ei ne-au dat si ne-au lasat in trecatoarea lor viata prin aceasta mincinoasa si nemernica lume, sa ne mai povestim in gand de cate le-am mai facut si desfacut pe-aici in miscatoarea vreme cea plina de truda si nenoroc. Si asa, impacati ca ne-am facut datoria crestineasca, sa nadajduim ca vom fi pentru o clipa parte din marea bunatate cereasca, cea din care izvorasc toate cele pe care Maritul l