Statele Unite au inaugurat oficial începerea construcţiei bazei de la Deveselu pentru scutul antirachetă. Relaţiile dintre Statele Unite şi România au evoluat într-un mod sinuos în ultimii ani.
România este unul din aliaţii importanţi ai Statelor Unite, dar totuşi la nivel de acţiuni concrete lucrurile nu par a fi deloc în regulă. Sunt semnale şi semnale, observate de puţinii analiştii diplomatici de la Bucureşti. Important ar fi de explicat aceste semnale, dintre care unele sună ca dracu, vorba lui Petre Roman.
România este singura ţară membru NATO care deocamdată nu este luată în calcul de Administraţia Obama pentru trimiterea unui ambasador la Bucureşti. În 1994, când încă nu eram membri ai NATO, s-a mai întâmplat ceva asemănător, Administraţia americană de la aceea vreme amânând un an desemnarea unui ambasador pe malurile Dâmboviţei. Momentul de la aceea vreme poate fi explicat prin refuzul Washingtonului de accepta un nou ambasador al României pe malurile Potomacului. Nu mai contează numele acum, ci motivul: era văzut ca un agent anti-american.
Lucrurile se repetă oarecum. America nu îşi trimite încă un ambasador la Bucureşti. Iar aceaşi Americă a acceptat cu greu numirea noului ambasador român în Washington D.C. Singura întrevedere a şefului diplomaţiei române, Titus Corlăţean, cu omologul său american, John Kerry, a avut loc la sfârşitul lui septembrie la New York, la reuniunea ONU, cu un singur punct pe agendă: numirea noului ambasador român. America întârziase peste termenele agreate conform uzanţelor diplomatice acceptarea propunerii de ambasador de la Bucureşti. Un semnal că nu le convine ceva. Nu se repetă situaţia din 1994-1995, când nu le convenea numele celui numit, ci acum probabil o atitudine de la Bucureşti. Care este această atitudine putem doar interpreta.
Premierul Ponta a fost, la sfârşitul lui octombrie, în Washington D.C. O
