Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îi place „s-o calce” la numai 14 ani. Un minor a fost prins conducând în Deva cu 90 km/h

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

În data de 09.11.2013, la ora 15:04, a fost depistat în trafic un minor în vârstă de 14 ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zarandului, din direcția Arad-Simeria. Minorul a fost înregistrat de aparatul radar conducând autoturismul cu viteza de 90 km/h, pe raza municipiului Deva, pe un sector de drum limitat la 50 km/h, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Minorul era însoțit de tatăl său, DANIEL M., de 42 de ani, din Deva, pasager pe locul din dreapta față.

Poliţiştii au stabilit că autovehiculul i-a fost încredințat minorului chiar de către tatăl său, deși acesta cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și a infracțiunii de încredințare cu știință a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 51 minute
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 19 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°