Condiţii bune de drum pentru şoferii din Săcălăşeni. Asta deoarece recent a fost făcută recepţia la reabilitarea Drumului Comunal 80, lucrare realizată printr-o finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, drum ce leagă Coaşul de Coruia. La recepţia acestei lucrări, printre alţii, a fost prezent şi vicepreşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea. Lucrarea a fost începută la finele anului 2009. În total au fost reabilitaţi aproximativ 1,5 km de drum.
„Am depus un proiect la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, proiect ce a primit finanţare. Situaţia financiară a fost de aşa natură încât abia acum s-a reuşit finalizarea lucrărilor la acest drum comunal. Sperăm ca şi pe viitor să putem realiza astfel de proiecte” a precizat Emilian Pop, primarul comunei Săcălăşeni.
Proiectul trebuia finalizat în noiembrie 2012, încă de la început fiind probleme în derularea acestuia în condiţii normale.
„Vorbim mult şi des despre descentralizare. Despre regionalizare. Sunt subiecte care în curând vor fi puse şi în practică. Este extrem de important ca în comunităţile din judeţul Maramureş să avem oameni pregătiţi pentru descentralizare şi regionalizare. Cum la fel de important este ca primarii să înţeleagă importanţa viitorului exerciţiu financiar la nivel european 2014-2020.
Trebuie să fim pregătiţi cu proiecte pentru a atrage fondurile europene. Mă bucur că sunt prezent în Săcălăşeni la finalizarea unor lucrări la Drumul Comunal 80. Sper să avem cât mai multe proiecte finalizate pentru a putea demara altele, la fel de importante pentru comunităţile noastre” a precizat Gabriel Zetea, vicepreşedintele CJ Maramureş din partea PSD.