Internaţionalul bosniac Filip Adamovici (25 de ani, 1,81 m) e unul dintre cele mai bune transferuri ale lui Asesoft Ploieşti. Playmakerul a fost adus de la echipa Igokea, patronată de unchiul său, Milorad Dodik, preşedintele Republicii Srpska, din Bosnia.
Adamovici, excelent şi în campionat, şi în Eurocup la Asesoft, a jucat săptămâna trecută chiar contra echipei care l-a format, Igokea, la Aleksandrovaţ (Bosnia).
Filip a contribuit la victoria prahovenilor, 84-77, chiar dacă “s-a bătut” cu propria familie. În sezonul trecut, Adamovici câştiga titlul în Bosnia după finala cu Siroki şi se oprea în semifinalele Ligii Adriatice, eşec cu Partizan Belgrad.
Fundaşul, considerat de mulţi drept cel mai bun produs al clubului Igokea, e nepotul lui Milorad Dodik, preşedintele Republicii Srpska, regiune autonomă în cadrul Bosniei şi Herţegovina.
Milorad e omul cu banii, iar fratele lui, Goran, era preşedinte, dar acum e suspendat, după ce a altoit arbitri la un meci cu Partizan.