De voieşti să afli adevărul, urmează pilda cântăreţului la chitară: acela îşi apleacă capul şi, aţintindu-şi auzul la cântare, mişcă pana cu mâna.

De voieşti să afli adevărul, urmează pilda cântăreţului la chitară: acela îşi apleacă capul şi, aţintindu-şi auzul la cântare, mişcă pana cu mâna. Atunci, îndată coardele lovindu-se între ele, chitara scoate cântarea, iar cântăreţul saltă de dulceaţa cântării.

Să-ţi fie, iubitorule de osteneală şi lucrătorule al viei, limpede pilda şi să nu te îndoieşti. Căci luând aminte, ca un cântăreţ la chitară, la adâncul inimii, vei vedea cu uşurinţă ceea ce cauţi, pentru că sufletul răpit de iubire la culme nu se mai poate întoarce la cele dinapoi, că „7s-a lipit sufletul meu de urma Ta’’, zice Proorocul.

Înţelege, iubitule, prin chitară inima; prin coarde simţirile, prin pană mintea, care mişcă cu pricepere desăvârşită simţirea prin pomenirea lui Dumnezeu. Din această mişcare se iveşte în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să se arate razele dumnezeieşti.

Simţirile inimii, nu cele trupeşti. E de remarcat această asemănare a rugăciunii lui Iisus cu cântarea. Rugăciunea e o cântare şi de aceea produce o bucurie, căci ea nu e numai repetarea numelui lui Iisus, ci o scufundare în toată lumea nesfârşită de înţelesuri, de iubire şi de dulceaţă, cuprinsă în El. ea e o mişcare în această lume de armonii şi de aceea este mereu nouă. Inima vibrează de această armonie şi mintea gustă nuanţele ei.

De nu vom închide simţurile trupului, nu va izvorî în noi apa săltătoare pe care a făgăduit-o Domnul samarinencii. Că cerând aceea apa sfinţită, a aflat înăuntrul ei apa săltătoare a vieţii (Ioan 4, 14). Pentru că, precum pământul are prin fire apa şi în acelaşi timp aceasta curge dan el, la fel şi pământul inimii are prin fire această apă săltătoare şi izvorâtoare. Ea e ca lumina părintească, pe care Adam