> În etapa a VIII-a, sucevenii vor juca mâine, de la ora 16, la Pandurii Târgu Jiu
CSU Suceava reia şirul de meciuri din cadrul Ligii Naţionale de handbal masculin după o pauză de mai bine de trei săptămâni. În etapa a VIII-a, elevii antrenorului Răzvan Bernicu se vor întâlni cu foştii lor colegi de echipă, Acatrinei şi Şelaru, care joacă în prezent pentru Pandurii Târgu Jiu.
„Gazdele sunt favorite la acest meci, dar vom încerca, ca de fiecare dată de altfel, să ne apărăm şansa. Şi la partida cu HC Caraş Severin am pornit cu şansa a doua, dar am făcut un joc bun şi am câştigat. Jucătorii noştri s-au refăcut în pauza destul de lungă dinaintea acestei partide şi aşteaptă cu încredere disputa cu Pandurii Târgu Jiu. Noi vom trata întâlnirea cu toată seriozitatea, dar ne vom gândi şi la etapa următoare când vom juca acasă, cu CSM Bucureşti, un meci pe care trebuie obligatoriu să-l câştigăm”, a declarat antrenorul echipei CSU Suceava, Răzvan Bernicu.
Etapa a VIII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin programează meciurile:
Pandurii Tg. Jiu – CSU Suceava
HC Odorhei – Potaissa Turda
CSM Bucureşti – Steaua
HCM Constanţa – Dinamo
Ştiinţa Bacău – Poli Timişoara
HCM Baia Mare – HC Caraş Severin