Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli în transportul de mărfuri şi persoane, sancţionate cu amenzi de aproape 100.000 de lei

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

La o zi după ce au verificat taxiurile din localităţile în care sunt oferite astfel de servicii, aplicând aproape o sută de amenzi, poliţiştii de la Serviciul Rutier Suceava au organizat, joi, o amplă acţiune de control care a vizat transportatorii de mărfuri şi persoane care se deplasează pe principalele drumuri naţionale din judeţ, DN 2 , de la limita cu judeţul Iaşi şi până la Siret, şi DN 17, de la Suceava spre Ardeal. În câteva ore de control au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 98.940 de lei. Dacă cele mai multe amenzi au fost pentru nereguli la regimul rutier, abaterile grave nu au lipsit nici de această dată.

Maşini cu ITP expirat, nereguli la tahograf şi transporturi fără prelată

În urma controlului în trafic au fost ridicate opt certificate de înmatriculare de la transportatori, din care şase pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice (ITP).

De asemenea, au fost descoperite nereguli şi în ceea ce priveşte timpii de repaus şi odihnă. De exemplu, a fost depistată pe DN 17, la Mestecăniş, o autoutilitară care transporta piatră, iar la controlul efectuat s-a constatat că verificarea periodică a aparatului tahograf era expirată din august 2013. Într-un alt caz, pe DN 17, în municipiul Vatra Dornei, a fost identificată o autoutilitară cu remorcă condusă de un şofer care au putut prezenta diagramele din perioada 08-14.10.2013 şi nici un alt document justificativ. Mai mult, în urma verificărilor s-a constatat că aparatul tahograf era cu valabilitatea expirată.

Alte categorii de nereguli au fost depistate la vehicule grele care transportau mărfuri fără a fi acoperite corespunzător. De exemplu, pe DN 17, în municipiul Vatra Dornei, a fost identificată o autospecializată care transporta minereu mangan vrac fără a fi dotată cu prelată de protecţie.

Acţiunea de joi face parte dintr-un program al Serviciului

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°