Când oamenii mor, se fac slujbe de înmormântare şi sunt chemate toate rudele, toţi prietenii. Dar ce se întâmplă când mori singur? Oamenii se mobilizează pe Internet pentru înmormântarea unui veteran din Al Doilea Război Mondial decedat la 99 de ani.
Harold Jellicoe Percival a murit la 99 de ani, la Alistre Lodge Nursing and Care Home, unde a locuit în ultima parte a vieţii sale. Nu i-au fost alături prieteni sau rude, dar sunt aşteptate câteva sute de persoane la slujba de înmormântare. DailyDot notează că oamenii s-au mobilizat pe Internet pentru a-i aduce un ultim omagiu omului care a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial, iar cazul său a ajuns şi în presa locală.
Janet Wareing de la azilul în care a murit Percival a spus că era un caracter încântător. „Am fost deja contactaţi de veterani care doresc să vină la înmormântare, chiar dacă nu l-au întâlnit. Un grup vrea să aducă aproximativ 200 de persoane, ar fi fantastic, dacă ar reuşi asta“, a afirmat ea. Pe Reddit a fost iniţiat un apel la prezenţă, iar vestea a ajuns şi la organizaţiile dedicate veteranilor din forţele militare ale Marii Britanii.
„Este important să ne aducem aminte de oameni ca Harold, ei sunt o parte din comunitatea noastră“, a apreciat Davis Boothman, secretar al RAF Association Layland. BBC a reuşit să obţină câteva cuvinte şi de la nepotul lui Percival, David Wesell. Acesta nu va ajunge însă la înmormântare, ci va fi prezent stră-nepotul veteranului. „A călătorit prin Anglia doar cu rucsacul său. Scrisorile le primea la mama şi ajungea să se uite prin ele când se întâlneau“, a afirmat Worsell. Veteranul a locuit în Australia mai mulţi ani, iar în Anglia ajungea de sărbători.
Un utilizator apreciază însă pe Reddit că e trist ce se întâmplă, oamenii îi sunt alături doar după ce a murit. „Sunt la fel de vinovat ca toţi ceilalţi, dar nu ar fi fost mai b