La data de 08.11.2013, ora 23.10, M. LIVIU TRAIAN, de 29 ani, a condus un autoturism pe strada Dezrobirii dinspre bulevardul I.C. Brătianu către strada Baba Novac şi ajungând la trecerea de pietoni din zona școlii 23, a accidentat mortal pe R. ANDREEA, de 19 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal din partea dreaptă a conducătorului auto. După producerea accidentului bărbatul a părăsit locul acestuia fără încuviințarea organelor de poliție și a fost identificat de polițiști la ora 2.30, când s-a prezentat la sediul Secţiei 2 Poliţie. În urma testării cu aparatul alcooltest bărbatului i-a reieşit o valoare a alcoolemiei de 0,56 mg/l alcool în aer expirat. De asemenea, la ora 20.35, C. NICOLAE, de 59 ani, a condus un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, 0,69 mg/l alcool în aer expirat, pe strada Petru Vulcan şi ajungând la intersecţia cu strada Poporului nu a respectat indicatorul STOP, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de T. FLORIN DANIEL, 31 de ani, pe strada Poporului dinspre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu către bulevardul Tomis. În urma impactului cel de-al doilea autoturism a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un al treilea autoturism, condus de Ş. RIAN, 52 de ani, pe strada Poporului din sens opus. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui T. FLORIN DANIEL şi a lui Ş. EDVIN, 54 de ani, pasager în cel de-al treilea autoturism. Conducătorul auto C. NICOLAE a părăsit locul accidentului fără încuviiţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior de către polițiști la domiciliul său. Totodată, la data de 09.11.2013, ora 03.50, C. MIHAI, 26 de ani, din Sângeorz-Băi, județul Bistriţa Năsăud, a condusun un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat, sub