Cam de prin septembrie ne-a fost dat să auzim, emise de diverse persoane oarecum autorizate (conform statelor de plată de la cluburi), opinii / păreri / pronosticuri referitoare la prestaţiile echipelor româneşti în actualul sezon de cupe europene. Punându-le cap la cap şi trăgând linie la sfârşit, concluzia era că Steaua a avut un noroc chior la tragerea la sorţi, urmând să măture gazoanele (şi acasă, şi afară) cu alde Basel, să-şi tragă măcar 4 puncte, dacă nu toate 6, dubla cu Schalke, urmând să se bată (cu şanse infinit mai mari pentru ea, desigur) la câştigarea grupei cu Chelsea, o echipă cu nimic mai bună decât Steaua şi pe care numai întâmplător Steaua nu o umilise în primăvară, probabil în speranţa că i se va ivi ocazia mai spre toamnă. Ceea ce s-a şi petrecut, Domnul îndeplinind ruga tuturor steliştilor, fotbalişti, conducere şi pârnăiaşi, de a-i fi pusă pe tavă, ca ofrandă, fix Chelsea. Derularea evenimentelor a fost de data asta parcă niţel mai abruptă decât în precedentele ediţii, Steaua adjudecându-şi un 0-7 scurt după doar primele două meciuri, moment în care s-ar fi cuvenit, cred eu, să auzim de ceva demisii sau destituiri. În loc de astea, am auzit calcule, conform cărora Steaua parcă-parcă ar începe să aibă probleme (mici, dar rezolvabile) cu locul 1, pentru care însă şansele au rămas intacte, din moment ce Chelsea luase bătaie de la Basel, pe care noi urma să o batem cam de vreo două ori şi neapărat cu 6-0, situaţie în care, presupunând prin absurd că vreunii din ăilalţi ar fi reuşit să ne egaleze la puncte (ba şi să ciupească o egalitate perfectă în meciurile directe), urma să-i surclasăm la golaveraj.

Acum, cu două meciuri înainte de final, ne-am mai luat de-o grijă. Steaua deţine un pe deplin meritat loc patru, de unde va prinde primăvara naţională, nu europeană.

Cam de prin septembrie ne-a fost dat să auzim, emise de diver