Liderii Partidului Comunist Chinez au început sâmbătă o reuniune importantă, pentru a discuta aprofundarea reformelor economice şi a stabili direcţia pentru alte subiecte aflate pe agenda partidului pentru următorii ani, au relatat mass-media de stat, preluate de Yonhap.
Reuniunea de patru zile, cunoscută oficial sub numele de "A Treia Sesiune Plenară a Celui de-al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez", are drept scop discutarea "unor probleme majore în ceea ce priveşte o aprofundare cuprinzătoare a reformelor", a precizat, într-o informare scurtă, agenţia de stat Xinhua, preluată de Agerpres.
Liberalizarea sectorului financiar şi reforma întreprinderilor de stat sunt, de asemenea, aşteptate să se afle printre subiectele-cheie de pe agenda reuniunii cu uşile închise, care are loc, în condiţii de securitate sporită, într-un hotel deţinut de armată, la Beijing.
De asemenea, potrivit analiştilor, pe ordinea de zi a liderilor PCC s-ar mai putea afla reforme ale sectorului rural, încredinţarea mai multor atribuţii autorităţilor locale, precum şi schimbarea sistemului de înregistrare al caselor ("hukou").
Reuniunea, la care participă 205 de membri ai Comitetului Central, este aşteptată să ofere cursul reformelor din timpul mandatului preşedintelui chinez Xi Jinping, care şi-a preluat mandatul în luna martie.
Liderii Partidului Comunist Chinez au început sâmbătă o reuniune importantă, pentru a discuta aprofundarea reformelor economice şi a stabili direcţia pentru alte subiecte aflate pe agenda partidului pentru următorii ani, au relatat mass-media de stat, preluate de Yonhap.
Reuniunea de patru zile, cunoscută oficial sub numele de "A Treia Sesiune Plenară a Celui de-al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez", are drept scop discutarea "unor probleme majore în ceea ce priveşte o aprofundare cuprinzătoare a ref