- Social - nr. 220 / 9 Noiembrie, 2013 O informatie ajunsa la urechile mele m-a facut sa iau drumul satului Seleus, apartinator de comuna Danes, unde, la un capat de sat, pe o rana de deal mocirlit de glodul lutos, se itesc nefiresc, tuguiate, cateva zeci de cocioabe construite din resturi de materiale ciuntite cine stie de la ce daramatura de sura a "heiurilor” (fostii sasi). De cum m-am apropiat de aceasta priveliste dezolanta, copii cu zecile mi-au inconjurat masina, fiind nevoit sa opresc, sa nu care cumva, Doamne, pazeste, sa calc pe vreunul. M-au intampinat cativa parinti mai rasariti, ostoindu-i pe cei mici cu cateva vorbe mai aspre, intr-o tiganeasca colorata. Imediat dupa ce am coborat, m-am si procopsit pe talpa incaltarilor cu un noroc dezghiocat, in hohotele de ras ale celor din jur. Pentru ei, eu eram veneticul, cel care le-am calcat teritoriul, dorind sa afle "ce benga” cotrobai prin "raionul lor”, asa tam-nisam? Prezenta mea acolo era motivata de faptul ca, in fiecare zi, in jurul amiezii, cativa straini, veniti tocmai din Regatul Unit, ii dau ajutor celei mai sarace paturi de oameni, facandu-si obiceiul de a le da infometatilor parpaleci cate ceva de-ale gurii. Pe langa distribuirea unor haine, ofera zilnic alimente de stricta necesitate celor mai sarace familii si cu copii numerosi, acordandu-le ingrijire, spalandu-le si pansandu-le ranile supuroase, altora dandu-le medicamente, dar cele mai importante raman alimentele de stricta necesitate: zahar, faina, ulei, orez, cartofi, cat sa le ajunga de pe o zi pe alta. De fapt, mai exista o fundatie misionara germana, care are sediul in Medias, judetul Sibiu, din partea careia vin reprezentanti, de trei ori pe saptamana, la scoala din Seleus, dandu-le copiilor saraci de mancare, plus rechizite scolare, haine, incaltaminte, iar dupa orele de scoala ajutandu-i sa invete si sa-si faca temele pentru a doua zi.