Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Del Potro și Federer, meci de cinci stele cu calificarea pe masă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Cu trei victorii din trei, Nadal mai face un pas către singurul mare titlu care îi lipsește și-l evită în semifinale pe rivalul cel mai puternic de acum. Dacă nu va fi Novak, va fi însă fie un clasic Fedal, rejucat în circumstanțe mult mai prietenoase pentru liderul în clasamentul all-time al titlurilor de Slam, fie o reîntâlnire cu Juan Martin, omul care se poate dovedi o mare pacoste pentru oricine în indoor, inclusiv (sau mai ales) pentru Rafa. Va fi foarte interesant de văzut cum va arăta jocul lui Nadal în semifinală, pentru că, în pofida celor trei victorii, el este, totuși, departe de a fi infailibil zilele acestea, iar jocul lui, cum am mai spus, transmite semnale amestecate. Meciurile câștigate și intensitatea-i caracteristică îi țin sub preș minusurile, dar ele vor fi expuse dacă adversarul din semifinale va fi suficient de inspirat să ducă la capăt ceea ce Wawrinka și Berdych au reușit doar pe bucăți mici.

Victoria lui Nadal i-a făcut un pustiu de bine și lui Stanislas Wawrinka, elvețianul care își făcuse partea lui de treabă în primul meci al zilei, când l-a învins în trei seturi, 6-7, 6-4, 6-1 pe un David Ferrer deja eliminat. Ferru e deziluzia turneului, pentru el se termină un an greu și istovitor, cu multe finale pierdute, dar și cu satisfacția primei finale de Grand Slam a carierei. Afară de cazul în care Juan Martin Del Potro câștigă turneul, Ferrer va termina anul pe locul trei, cu un avans de doar 10 puncte față de absentul Andy Murray.

Cât despre Stan, nici că se putea un final și un premiu mai frumos pentru un sezon pe care îl poate declara liniștit drept anul carierei. Amintirile de la AO și US Open, turneele câștigate, intrarea în Top 10, toate astea vor fi completate de semifinala de la Turneul Campionilor, reușită la chiar prima participare. Și, cumva potrivit, îl va întâlni chiar pe același Novak Djokovic, alături de care

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel David explică de ce este un „adversar al ideilor lui Călin Georgescu”, mai ales ale celor care „vin pe linia pseudoştiinţei şi a pseudoreligiei”/ „Voi încerca mereu să protejez oamenii de acestea”

News.ro acum 32 minute
Psihologul Daniel David, actual ministru al Educaţiei, explică, pe blogul personal, de ce este un „adversar al ideilor lui Călin Georgescu”, mai ales ale celor care „vin pe linia pseudoştiinţei şi a pseudoreligiei”. Fostul rector al UBB Cluj-Napoca

Ce se ştie despre şoferul camionului Tesla Cybertruck, ucis în explozia din faţa hotelului Trump din Las Vegas

News.ro acum o ora
Şoferul vehiculului Tesla Cybertruck care a fost ucis când vehiculul a explodat în faţa hotelului Trump International din Las Vegas a fost identificat ca fiind un rezident din Colorado şi un veteran al armatei. Deşi poliţia a confirmat că ştie cine

Profesor de economie: Taxa pe stâlp este una dintre cele mai nocive. E mai nocivă decât alternativa creşterii de TVA. Nu se regularizează ca TVA, nu există o compensaţie ca la TVA. Se duce mult mai direct în preţul final

News.ro acum 2 ore
Profesorul la Academia de Studii Economice Bucureşti Cristian Păun critică introducerea aşa-numitei „taxe pe stâlp”, arătând că aceasta „este una dintre cele mai nocive taxe”, fiind „mai nocivă decât alternativa creşterii de TVA” pentru că „nu se re

Ce spune Călin Georgescu despre atacarea la CEDO a anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 33 minute
Călin Georgescu a comentat joi, pe X, decizia de a ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale: „Dacă justiția română nu a adus dreptate, atunci poate

Rolex scumpește ceasurile sale după ce prețul aurului a explodat

HotNews acum 3 ore
Rolex, cea mai mare marcă de ceasuri de lux din Elveţia, a majorat joi preţurile pentru unele din cele mai populare modele ale sale, după ce cotaţia aurului a explodat în 2024, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres. Compania cu sediul la G

România, inclusă de CNN pe lista celor mai bune locuri de vizitat în 2025

Mediafax acum 3 ore
„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea atmosferă nedescoperită, dar România se apropie de ea. Acest lucru este un dar în aceste timpuri marcate de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balne

Republica Moldova adoptă euro ca monedă de referință și renunță la dolarul american

Ziare.com acum 2 ore
Moneda de referință pentru stabilirea cursului valutar oficial se schimbă în Republica Moldova, a anunțat președinta Maia Sandu joi, 2 ianuarie. Cursul oficial de schimb al leului moldovenesc va fi bazat pe euro de acum înainte, nu pe dolarul americ

Agnes Keleti a murit. Fosta gimnastă ungară, cea mai în vârstă campioană olimpică din lume, a încetat din viață la 103 ani

Libertatea acum 3 ore
Agnes Keleti, fosta gimnastă maghiară, cea mai în vârstă campioană olimpică din lume, a murit joi, la vârsta de 103 ani, potrivit ofiţerului său de presă, relatează Reuters.  

Atac armat în fața unui club de noapte din Queens, New York. Mai multe persoane rănite

Ziua Constanta acum o ora
Zece persoane au fost rănite după ce mai mulţi bărbaţi au deschis focul asupra unui grup de oameni care aşteptau în faţa unui club de noapte din Queens, în New York, a anunţat Departamentul de Poliţie din oraş într-o conferinţă de presă joi dimineaţ

Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens giratoriu din judeţul Iaşi având legat un sicriu în care se află doi tineri mascaţi/ Poliţia Iaşi cercetează cazul VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens giratoriu din localitatea Popricani, judeţul Iaşi, având legat un sicriu în care se află doi tineri mascaţi. Imaginile şocante au fost filmate în noaptea de Revelion şi postate pe r

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

-0°/4°
Iasi
acum

12°
joi

3°/12°
vin.

2°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/4°