* preşedintele PNL Brăila nu pare să mai aibă o părere atât de bună despre funcţionarea USL la nivel local * invitat joi, la emisiunea "Realitatea în Obiectiv", realizată de Marian Coman, redactorul şef al cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", Cătălin Boboc s-a arătat deranjat de atitudinea preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu * "De obicei consideră că toată lumea îi este datoare cu câte ceva, iar eu vreau să îi reamintesc că, din punctul meu de vedere, dumnealui e în primul rând dator cuiva", a declarat liberalul
Liderul liberalilor brăileni, Cătălin Boboc, a lăsat diplomaţia deoparte şi a recunoscut oficial că lucrurile nu mai merg atât de bine în cadrul USL la nivel local. Motivul? Atitudinea preşedintelui PSD, Gheorghe Bunea Stancu. Invitat joi, în cadrul emisiunii "Realitatea în Obiectiv", realizată de către Marian Coman, redactorul şef al cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", Boboc a subliniat că este extrem de nemulţumit de atitudinea din ultima vreme a colegului său de alianţă. "La Brăila nu merg lucrurile foarte bine în USL pentru că, din păcate, preşedintele PSD-ului are impresia că le ştie pe toate şi că numai dumnealui are dreptate. Aţi văzut că de obicei consideră că toată lumea îi este datoare cu câte ceva, iar eu vreau să îi reamintesc că, din punctul meu de vedere, dumnealui e în primul rând dator cuiva. Nu avem o problemă cu el ca persoană, ci cu modul său de abordare a unor lucruri. O anumită atitudine", a declarat Boboc. Totodată, senatorul PNL a ţinut să reitereze ideea potrivit căreia şeful CJ Brăila a refuzat să elibereze un aviz pentru două primării PNL, respectiv una PDL, care doreau să acceseze fonduri pentru proiecte legate drumuri. Potrivit acestuia, gestul este de neconceput. "Aia a fost o situaţie concretă în care vă spun sincer că m-am simţit deranjat. Pot să o spun direct. Nu se poate ca nişte primari di