Stropii de ploaie au rispit teama de cianură – doar 30 de tineri au ieșit ai în stradă, la această oră, în cea de-a 11 săptămână de proteste din Capitala Banatului. Tinerii aliniază astfel protestelor din toată țara împotriva proiectului de exploatare minieră cu cianuri de la Roșia Montană. Dotați cu butoate, sticle, pietre și pancarte, tinerii adunați în Piața Victoriei scandează slogane cunoscute deja, cum e “Uniți, Salvăm Roșia Montană”. Potrivit unui zvon, mai în glumă, mai în serios, care s-a răspândit printre protestatari, dintr-un moment în altul se așteaptă întăriri, pentru că cei de la corturi din Piața Unirii au comandat pizza, iar comanda a întârziat să apară. Acesta este și motivul pentru care sunt puțini protestatari la această oră. Reprezentanții manifestanților spun că vor să ajungă, într-un marș, la Liceul Nikolaus Lenau, informație pe care ar fi comunicat-o jandarmeriei, nu și poliției.