Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROGNOZA METEO pe trei zile

Publicat in Ziarul de Vrancea, duminică 10 noiembrie 2013 ·

PROGNOZA METEO pe trei zile:Toamna începe să-şi intre în drepturi şi revin ploile Toamna începe să-şi intre în drepturi şi revin ploile

Săptămâna începe cu vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, însă fiecare zi aduce scăderi ale temperaturilor, iar de joi ne apropiem de o vreme mai normală pentru mijlocul lui noiembrie. Precipitaţii vor cădea doar local şi nu în cantităţi mari. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE-Foto:romaniatv.net

Luni temperaturile raman peste cele normale in acesta perioada, cu exceptia nord-estului tarii, unde continua sa scada usor si se apropie de mediile climatologice. Meteorologii prognozeaza asadar dupa amiaza de la 9 grade in nordul Moldovei pana la 20 grade in sud-estul extrem. Innorarile vor fi destul dec accentuate in majoritatea regiunilor, insa precipitatiile sunt putine, coar pe arii restrasne ploi slabe sau burnita. Izolat vor fi conditii de ceata iar vantul sufla mai alert in sud.

In Bucureşti, desi vremea nu ne mai rasfata ca saptamana trecuta asteptam totusi o vreme inca usor mai calda decat in mod obisnuit la aceasta data, cu maxime de 15, 16 grade. Foarte probabil ziua incepe cu ceata si nori josi, apoi soarele se arata printre nori, dar spre seara norii castiga din nou teren si trecator s posibil sa ploua slab. Vantul sufla cel mult moderat.

Marti vremea este destul de mohorata in sudul si in estul tarii dar partial si in centru, zone in care norii josi acopera cerul in cea maimre parte a zilei si local vor fi local ploi slabe si burnita. In celelalte regiuni soarele se arata printre nori si doar izolat sunt posibile ploi slabe. Vantul sufla putin mai alert in susd si in sud-est. Temperaturile maxime se vor situa intre 9 grade in nordul Moldovei si 17 grade vest, in centru dar si in sud-estul extrem.

Si in Capitala va fi o vreme inchisa, cu multi nori josi ce acopera cerul m

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident grav în judeţul Sibiu. Un copil a murit

Ziarul Financiar acum 18 minute
Un copil de şase ani a murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu. În accident au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc duminică. ISU Sibiu anunţă că un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de stingere şi un echipaj SAJ au int

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 40 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 5 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°