La 10 noiembrie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Artileriei Române.
Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti (1842-1848), a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, înfiinţarea primei baterii a Ţării Româneşti, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare.
Anii 1843-1850 sunt anii organizării primelor baterii de artilerie în Ţara Românească şi Moldova, a înfiinţării unor turnătorii proprii în Munţii Apuseni. Între anii 1853-1854 bateriile de artilerie din Ţara Românească şi Moldova au luat parte la războiul ruso-turc, distingându-se în luptele de la Brăila, Gura Ialomiţei, Vadul Silistrei, Ostrov etc.
Până în anii Unirii a existat o singură baterie de artilerie călăreaţă. După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, şi două în Ţara Românească, una călăreaţă şi una pedestră. Cele două baterii din Ţara Românească s-au constituit în primul divizion de artilerie al Armatei Române, al cărui comandant a fost colonelul Scarlat Ciocârlan. Conform unui decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 21 decembrie 1860, cele patru baterii existente s-au contopit, constituindu-se astfel primul Regiment de artilerie al armatei române moderne (organizat pe două divizioane), al cărui comandant a fost maiorul Tobias Gherghel.
Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din diferite părţi ale ţării, sub denumirea de 'Direcţia stabilimentelor de materiale ale artileriei', care la 23 noiembrie 1861 a fost organizată pe trei secţii: Pirotehnie, Arsenalul de construcţii al armatei şi Fabrica de pulbere. În septembrie 1860 în 'Monitorul Oastei' a fost publicat primul regulament de trageri pentru artileria română, întocmit de maiorul George Manu şi intitulat 'Teoria dării'.
În decembrie 1
