Procurorii spun că, în urma unor percheziţii domiciliare, au fost depistaţi 20 de cetăţeni italieni, care se aflau de câteva zile la vânătoare în zona Cernavodă
Fostul director al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Constanţa, Dănuţ Vasile Miron, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Alături de Miron, procurorii au mai deferit justiţiei şi alte persoane (cetăţeni români şi italieni), toate cercetate pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, participaţie improprie la braconaj, complicitate la participaţie improprie la braconaj şi abuz în serviciu în formă calificată.
După circa un an de cercetări specifice, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au pus punctul final în dosarul în care mai mulţi cetăţeni italieni au fost „cazaţi” în Arestul IPJ Constanţa pentru că ar fi vânat ilegal pe teritoriul judeţului. Drept urmare, procurorii au decis trimiterea în judecată a următorilor: Luigi Sgobba, Dănuţ Vasile Miron, Daniele Quattrociochi, Giovanni Piantini, Aurelian Pană, Florin Popa, Gheorghe Dobre, Victor Olteanu, Iulian Ţăranu, Patricio Orzani, Camelia Munteanu (fostă Păsărică) şi Mihai Andrei Rizea.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 11 decembrie. În urmă cu aproape un an, procurorii au anunţat că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de cetăţenii italieni „Sgobba Luigi, Quattrociochi Danielle şi Piatinni Giovianni, dar şi faţă de cetăţenii români Miron Dănuţ-Vasile, Pană Aurelian, Popa Florin, Dobre Gheorghe, Olteanu Victor şi Tăranu Iulian, pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, participaţie improprie la braconaj, complicitate la participaţie improprie