Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Şieu va avea peste 9 kilometri de drum agricol asfaltat

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 10 noiembrie 2013 ·

-AA+A

Comuna Şieu va avea peste 9 kilometri de drum agricol asfaltat Comuna Şieu se apropie de finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului integrat european de pe Măsura 322. Mai este nevoie de câteva zile pentru încheierea lucrărilor la partea de captare a izvoarelor. De asemenea, se vor încheia lucrările la staţia de tratare a apei şi la rezervor, unde mai sunt de făcut câteva cuplaje şi împrejmuirea acestora, urmând ca în perioada următoare să înceapă probele de presiune pe tronsoanele finalizate. În continuare mai sunt de realizat două supratraversări peste râul Şieu şi pârâul Ardan a reţelelor. Şi la Căminul Cultural din şieu mai sunt câteva lucrări de finalizat, iar în paralel se lucrează la refacerea asfaltului în zonele unde a fost afectat DJ 154 şi trotuarele. Primarul Olimpu Iuga Napeu speră ca până la prima zăpadă aceste lucrări să se încheie.

În ceea ce priveşte proiectul pe Măsura 125, a cărui valoare este de 1.000.000 de euro, primarul Olimpiu Iuga Napeu ne-a spus: „am încheiat contractul de lucrări cu firma câştigătoare a licitaţiei, dar nu vom demara lucrările până în primăvară. Aici sunt prevăzute lucrări privind modernizarea infrastructurii rutiere agricole, respectiv a unui tronson de peste 7 kilometri de drum asfaltat care va deservi exploataţiile agricole şi terenurile agricole de pe teritoriul satului Şieu şi un tronson de 2,1 kilometri de drum asfaltat la Ardan”.

Cu toate aceste proiecte demarate, primarul comunei Şieu are pe agenda de lucru o serie de proiecte care vor îmbunătăţi cu siguranţă viaţa social-economică a comunei şi a cetăţenilor de aici. „Pentru anul viitor, principalul obiectiv este pregătirea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea străzilor, să le putem depune pentru viitoarele măsuri. Suntem prinşi în Master Plan-ul pentru alimentare cu apă şi canalizare şi din cunoştinţele pe care le am, comuna Şi

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diana Șoșoacă jubilează după decizia Curții de Apel Ploiești: „Se dărâmă șandramaua!”

HotNews acum 54 minute
Lidera partidului S.O.S România, europarlamentara Diana Iovanovici Șoșoacă, a publicat joi seară un mesaj virulent pe pagina ei de Facebook, după decizia Curții de Apel Ploiești, în care afirmă că că „sistemele se bat între ele pentru putere”, că „s

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 55 minute
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Tudorel Toader - „Deciziile Curții Constituționale a României sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac“

Ziua Constanta acum o ora
Deciziile Curții Constituționale a României sunt definitive și nu sunt supuse niciunei căi de atac, a declarat, pentru AGERPRES, prof.univ.dr. Tudorel Toader, fost judecător la CRR și fost ministru al Justiției. Conform afirmațiilor acestuia, 'judec

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 4 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

Anunțul premierului Marcel Ciolacu Sâmbătă, 26 aprilie 2025, zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând că acesta este o „decizie ce arată respectul profund pentru pentru deschiderea totală și căldura arătată permanent

Judecătorul Cristi Danileţ: O instanţă de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024. Avem de-a face cu o aberaţie judiciară

News.ro acum 2 ore
Judecătorul Cristi Danileţ consideră că o instanţă de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024. „Desigur, dacă se decide altfel, avem de-a face cu o aberaţie judiciară”,

Victor Ponta, despre decizia Curții de Apel Ploiești: „Dacă justiția decide reluarea turului al doilea, consider o soluție politică pozitivă”

HotNews acum 3 ore
Contactat de HotNews.ro, Victor Ponta spune că nu poate comenta decizia Curții de Apel Ploiești „fără măcar să citim motivarea”, însă „ascult și respect opiniile juriștilor specializați în Drept Constituțional și Administrativ”. „Eu m-am exprimat de

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 5 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

10°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

11°/17°
Iasi
acum

20°
joi

12°/27°
vin.

12°/27°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/15°
Constanta
acum

10°
joi

7°/23°
vin.

9°/25°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/24°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/16°
Timisoara
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

8°/15°