Apometrul te lasă fără bani în această iarnă. Societatea APAREGIO anunță că persoanele care nu protejează apometrele de îngheț sunt pasibile de plată. Astfel, dacă peste noapte te trezești cu branșamentul de alimentare cu apă înghețat, trebuie să știi că schimbarea lui se va face pe buzunarul propriu, considerându-se că nu ai vegheat la integritatea contorului. Înlocuirea acestuia poate ajunge și la 500 de lei.
Furnizorul de apă transmite abonaților că sunt obligați să asigure integritatea sistemelor de măsurare. În caz contrar, APAREGIO nu suportă costurile schimbării apometrelor „Fie că sunt montate în căminele unde sunt făcute branșamentele, fie în subsolurile blocurilor, apometrele trebuie izolate termic. În caz contrar, pot fi distruse când apa va îngheța pe conducte, din cauza gerului”, a informat Tiberiu Albu, directorul comercial al APAREGIO. Cum ne protejăm apometrele
De asemenea, nu doar apometrul trebuie protejat, ci și rețeaua de apă de după contor, dar și robineții. Dacă se constată că aparatul de măsurare a înghețat, acesta poate fi dezghețat cu diverse surse de căldură, însă nu cu flacără deschisă. Totuși, dacă problema persistă, iar apometrul trebuie înlocuit ca urmare a deteriorării provocate de îngheţ, utilizatorul va suporta costul întregii operaţiuni de schimbare, precum şi al contorului. „Dacă recomandările tehnice au fost ignorate, iar contorul îngheață și se defectează, societatea APAREGIO va repara sau înlocui contorul, facturând acest serviciu”, a mai precizat Tiberiu Albu.
Totodată, utilizatorii sunt avertizați că orice reparație sau înlocuire neautorizată de APAREGIO va fi denunțată. Dacă aparatul de măsură nu mai are sigiliu, utilizatorul riscă amendă, iar apoi poliția va fi sesizată cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de apă.
Eventualele probleme legate de funcţionarea apometrelor sau a serviciului de al