Eliminarea economiei subterane este dezideratul care unește tot spectrul politic din România și cea mai discutată problemă economică a zilelor noastre. Evaziunea fiscală a devenit subiectul central în aproape orice talkshow, discuțiile privind diverse alte chestiuni ricoșează iremediabil către ea. Două exemple: Gabriel Biriș spune că „din cauza evaziunii mor cu mult mai mulţi oameni și sunt distruse cu mult mai multe destine decât în urma omorurilor punctuale“, iar Costi Rogozanu spune că „taxele mai trebuie să și crească“, problema fiind aceea că taxele nu lovesc în cine trebuie. Ei bine, când doi oameni cu orientări ideologice diferite îți spun că evaziunea și colectarea impozitelor e problema, atunci e clar: trebuie să te duci să te culci, ferm convins că, dacă de mâine dimineață o rezolvi pe-asta, atunci vei vedea cum umblă pe stradă câinii cu covrigi în coadă.

Îndrăznesc să contrazic înțelepciunea convențională. Stârpirea economiei subterane și îmbunătățirea colectării impozitelor ar duce la scăderea nivelului de trai în România. Colectarea taxelor este însă cea mai simplă problemă. Poate fi rezolvată practic peste noapte, de către un guvern care chiar își propune. Cum? Simplu, „cu mitraliera“, așa cum au procedat unele țări africane (Zimbabwe acum câțiva ani) sau așa cum au demonstrat comuniștii că se poate confisca avuția. Evaziunea fiscală poate fi distrusă prin simpla amenințare credibilă din partea statului. Acest lucru a și fost propus de fapt, de exemplu de Dan Voiculescu, care a sugerat implicarea armatei în combaterea evaziunii. Dacă așa stau lucrurile, de ce nu luptă statul mai eficient cu economia subterană? În primul rând, regimul fiscal este unul politic: azi sunt, mâine cresc, poimâine dispar – în funcție de cum bate vântul preferințelor politice. Mi se pare interesant că oamenii care au reușit să fugă din lagărul comunist au fost