Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reduceri de toamnă la pachetele de Revelion

Publicat in Pandurul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar agenţiile de turism din Gorj se întrec în oferte care mai de care mai atractive. Ba mai mult, acordă reduceri de 10-15 % pentru pachetele de Revelion achiziţionate până la data de 15 noiembrie. Dacă în anii trecuţi cele mai multe solicitări erau pentru staţiunile Sinaia, Braşov sau Predeal, pentru acest Revelion gorjenii preferă Băile Olăneşti, Călimăneşti, Felix şi Herculane, unde preţurile sunt mai accesibile.

Gorjenii care nu vor să stea acasă de Revelion au posibilitatea de a achiziţiona pachete reduse cu până la 15% în condiţiile în care fac plata până la data de 15 noiembrie. Pe lângă cazare şi masă, hotelierii pun la dispoziţia turiştilor piscinele interioare sau centrele SPA. Din cauza tarifelor mici, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Herculane, Felix au ajuns să fie preferate în locul staţiunilor montane precum Braşov, Sinaia sau Predeal. Astfel, la Olăneşti un sejur de 3 nopţi cazare, la un hotel de trei stele, cu masă de Revelion, Carnaval şi cină festivă pe data de 1 ianuarie costă în jur de 700 de lei/persoană, comparativ cu aceleaşi servicii la un hotel de categorie similară din Predeal care valorează între 1200-2500 lei/persoană.

De exemplu, pentru Olăneşti, Călimăneşti sau Govora un pachet de trei nopţi de cazare, la un hotel de trei stele, masă festivă de Revelion şi Carnaval se plăteşte 663 de lei/persoană. Tarife rezonabile au fost şi la Buşteni, unde pentru trei nopţi de cazare, pensiune completă, masă festivă de Revelion şi cină festivă pe data de 1 ianuarie se plăteşte 900 lei/ persoană. Cele mai ridicate preţuri sunt la Sinaia unde pentru un pachet de 3 nopţi cazare, la un hotel de 4 stele, demipensiune, cină festivă de Revelion şi Dinner Party în data de 1 ianuarie se plăteşte între 1300-2500 de lei/persoană. “Înscrieri timpuri pentru pachetele de Revelion se mai pot fac

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 46 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 4 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°