În anul 1990 era proclamată la Monte Carlo „cântăreaţa israeliană cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile”...
Probabil nu mulţi sunt cei care şi-o mai aduc aminte. Iar probabil că primul lucru ce li se iveşte în minte acelora care îşi mai aduc aminte de ea este celebra melodie „Im nin alu”, apreciata în Statele Unite, în Europa, şi câştigătoare a Festivalului Tokyo Music.
Chipul ei şi maniera ei de a cânta sunt de neegalat şi de neuitat. Iar povestea ei de viaţă îndeajuns de spectaculoasă pentru a fi ecranizată.
De la mama ei
S-a născut în anul 1957 în cartierul Hatikva din Tel Aviv sub numele de BatSheva Haza. Era mezina dintre cei nouă copii ai lui Yefet şi Shoshanna Haza, evrei tradiţionalişti originari din Yemen, de unde emigraseră în Palestina în 1944.
A moştenit dragostea pentru cântec de la mama ei care, în Yemen fusese o cântăreaţă foarte apreciată la ceremoniile nupţiale evreieşti. La vârsta de doar 12 ani făcea parte din trupa Teatrului Hatikva şi timp de 7 ani a cântat şi a participat la spectacole. La vârsta de 18 ani se înrola în armata israeliană, iar în 1976 edita al doilea album cu teatrul Hatikva, Ve-hutz Mizeh Hakol Beseder.
Primul album solo a fost „Al Ahavot Shelanu”, apărut în 1980. Conform biografilor şi nu numai, „a cântat melodii simple, cu versuri care se adresau oamenilor de rând şi a cucerit inimile israelienilor şi arabilor. Următoarele albume, Bo Nedaber (1981), Temptations (1982), Li-yeladim, cu cântece pentru copii (1982), Hai (1983), A Moledet Shirei (1983), conţineau melodii vechi, pe care le auzise in copilărie, în familia ei.
Cauza?
În 1983 reprezenta Israelul la Eurovision şi se situa pe locul al doilea. Au urmat albumele Bayt Ham (1984), Shirei Teyman (1985), cu un succes internaţional enorm, Adamah (1985) şi altele. A efectuat u