Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libertatea presei este atacată din interior

Publicat in Bursa, luni 11 noiembrie 2013 ·

Războiul dintre trusturile de presă a trecut la nivelul următor în ultima săptămână. Au apărut cereri în justiţie sau către CNA în care reprezentanţii unui trust cer închiderea unui post TV sau a unui ziar de la o companie concurentă. Cu o asemenea colegialitate de breaslă presa autohtonă nu mai are nevoie de niciun duşman din exterior. Dacă în anii 90 rivalitatea se rezuma la atacuri de presă (unele transformate chiar în procese), în care erau utilizate doar mijloacele din dotare, acum nu se mai vizează compromiterea concurenţei în ochii consumatorului, ci se doreşte "moartea" acesteia.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, săptămâna trecută, să respingă solicitarea societăţii Realitatea Media SA de a retrage licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri România TV, ca urmare a deciziei OSIM de a refuza înregistrarea mărcii "România TV". Aici războiul este mai vechi, s-ar putea spune chiar fraticid. Trebuie spus însă că Realitatea TV a avut o adevărată campanie dedicată libertăţii de exprimare după ce, la un moment dat, s-a pus în discuţie închiderea postului în urma apariţiei noului cod al insolvenţei. Argumentele folosite atunci ar trebui să fie valabile şi pentru postul concurent. Solicitarea Realitatea Media SA a fost întemeiată pe mai multe articole din legislaţia audiovizualului. De asemenea, o persoană fizică a informat CNA cu privire la faptul că OSIM a respins înregistrarea mărcii "România TV". Avocatul Mihai Zarafiu, reprezentantul România TV, a spus că aceste adrese primite de CNA cu privire la marca "România TV" reprezintă "cel puţin un demers prematur, pentru că procedura în faţa OSIM nu a fost finalizată. Avem doar o decizie de respingere, urmează o comisie de reexaminare". Zarafiu a mai spus că OSIM şi CNA sunt "două instituţii complet diferite", precizând totodată că adresa transmisă Consiliului de către Realitatea Media este "un demer

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°