Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi directori ai Daimler sunt anchetaţi, după ce grupul a angajat un fost consilier al lui Merkel

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Investigaţia se referă la Eckart von Klaeden, membru al Uniunii Creştin Democrate şi consilier al lui Merkel, care a anunţat în acest an că nu va mai candida pentru funcţii politice începând de la finele lui 2013, urmând să lucreze la Daimler ca director al afacerilor externe. "Nu este ilegal ca un oficial guvernamental să-şi schimbe locul de muncă şi să se alăture unei companii ca lobbyist. Ar fi ilegal dacă oficialul ar fi acţionat în favoarea companiei în timp ce ocupa o funcţie publică, în aşteptarea că va fi cumva răsplătit după mutare. Trebuie să aflăm dacă aşa au stat lucrurile", a declarat purtătorul de cuvânt al procuroraturii din Berlin, Martin Steltner, citat de Bloomberg. El a refuzat să numească directorii Daimler vizaţi de anchetă. Von Klaeden a ocupat şi o funcţie de ministru în cabinetul Merkel. El s-a retras din guvern în luna septembrie. Grupul Daimler cooperează cu anchetatorii şi este convins că directorii au acţionat corect, a anunţat compania într-un comunicat. Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Angelei Merkel au refuzat să comenteze informaţiile. Purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, a declarat recent că responsabilităţile lui Von Klaeden în guvern nu au presupus facilitarea, pregătirea sau orice implicare în deciziile privind industria auto. Ancheta procurorilor din Berlin a fost declanşată de o informare anonimă primită de autorităţi. Von Klaeden a anunţat că va coopera cu ancheta şi s-a arătat încrezător că îşi va demonstra nevinovăţia. Investigaţia se referă la Eckart von Klaeden, membru al Uniunii Creştin Democrate şi consilier al lui Merkel, care a anunţat în acest an că nu va mai candida pentru funcţii politice începând de la finele lui 2013, urmând să lucreze la Daimler ca director al afacerilor externe. "Nu este ilegal ca un oficial guvernamental să-şi schimbe locul de muncă şi să se alăture unei companii c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 6 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 5 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 4 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 8 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°