Scris de Leo Sfara - Așa cum era de anticipat, niciun jucător nu a fost prezent la programul impus de conducere, azi, la ora 10.
Arad. Toată tărășenia de la UTA este departe de a se fi terminat. Azi, jucătorii s-au coalizat cu antrenorul și nu s-au prezentat la programul impus de conducere. La ora 10.00, la stadion nu su fost decât cei din executiv și Florian Voinea, care aștepta să vadă dacă lucrurile reintră în normal. Trică a și anunțat după meciul cu Reșița că fotbaliștii nu vor veni duminică la antrenament.
„Vă spun eu că nu va fi niciun jucător. Eu sunt antrenorul, eu stabilesc programul. Orice antrenor care vrea să vină ar face o mare greșeală. Nu mă interesează ce zice patronul. Poate face acte de demitere cu toți avocații, din România și Corsica, eu tot sunt antrenorul primei echipe, așa că nu mă poate trimite nici la juniori. Săptămâna viitoare voi lua echipa și împreună vom merge la primarul Gheorghe Falcă. Mergem să vedem cu ce ne poate ajuta, mai ales că știți cum se înțelege cu patronul” – a spus Trică, imediat după meci.
Așadar, scandalul este departe de a se termina, iar acum e de urmărit cum va reacționa patronul, care va căuta soluții de a-l îndepărta pe antrenor de la echipă. Cel mai probabil, plata clauzei de reziliere ar fi o soluție, dar Trică știe că asta nu se va întâmpla, deoarece Marțian nu are cei 10.000 de euro drept despăgubire în caz că îl concediază. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu