Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balul Ancheta a reunit cei mai puternici oameni ai Argeşului

Publicat in Ziarul Profit - Arges, luni 11 noiembrie 2013 ·

Vineri, 8 noiembrie, săptămânalul Ancheta a împlinit 11 ani de când le oferă cititorilor săi presă de calitate, articole incisive şi analize pertinente pe teme de larg interes pentru argeşeni.

Cu acest prilej, echipa Ancheta a organizat unul dintre cele mai selecte evenimente din judeţ, Balul Ancheta, un dineu care a reunit personalităţi reprezentative ale mediului public argeşean, dar şi oaspeţi din alte judeţe, în cadrul elegant oferit de Diamond Ballroom de la Hotelul Ramada din Piteşti. Balul Ancheta reprezintă unul dintre cele mai aşteptate momente în calendarul evenimentelor din judeţ. La ediţia din acest an a Balului Ancheta au răspuns invitaţiei de a fi alături de echipa săptămânalului argeşean la ceas aniversar aproximativ 300 de personalităţi ale judeţului, cărora li s-au alăturat şi numeroşi oaspeţi din regiune, Săptămânalul Ancheta a reunite astfel în cadrul unui eveniment de socializare parteneri de dialog public, instituţional şi de business din toate judeţele regiunii de dezvoltare, potenţială viitoare regiune administrativă: miniştri, parlamentari, oameni de afaceri, reprezentanţi ai administraţiei publice şi directori de instituţii din Argeş şi din celelalte şase judeţe ale regiunii Sud Muntenia. Printre invitaţii săptămânalului Ancheta s-au numărat miniştrii argeşeni ai Economiei şi Agriculturii, Andrei Gerea şi Daniel Constantin, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia – Liviu Gabriel Muşat şi secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne – chestorul Ion Stoica. În cadrul evenimentului, săptămânalul Ancheta a acordat premii de excelenţă argeşenilor care în anul 2013 s-au remarcat prin iniţiative şi proiecte de mare importanţă pentru judeţ şi cu un puternic impact asupra societăţii argeşene. Un moment aparte l-a constituit prezentarea parteneriatului dintre Argeş şi Dâmboviţa, un protocol de colab

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 27 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 33 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°