Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-o ajutăm pe Flaviana să învingă leucemia!

Publicat in Covasna Media, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Se caută donatori de sânge A II RH Pozitiv, pentru recuperarea fetiţei de 9 ani din Sfântu Gheorghe, după un transplant de măduvă de la surioara ei de 2 ani

Flaviana Blănaru va împlini în curând nouă anișori. Nu se știe însă dacă-i va sărbători acasă, la Sfântu Gheorghe, sau pe un pat de la Institutul Clinic Fundeni din București. Pentru că, la vârsta la care alți copii nu au nicio grijă, Flaviana a trecut deja prin câte n-au trecut nici oamenii maturi. Și asta pentru că acum aproape doi ani, Flaviana a fost diagnosticată cu o formă foarte agresivă de cancer – leucemie acută mieloblastică.

O boală cruntă i-a frânt copilăria

Dintr-o fetiță veselă, mereu în mișcare și cu zâmbetul pe buze, Flaviana a început să se transforme într-un copil chinuit de dureri. Mama ei, Lucia Blănaru, își amintește că primele semne ale bolii au început cu stări de oboseală și dureri în picioare, apoi răceli prelungi, din care nu-și mai revenea. Iar boala a săpat repede, astfel că după diagnosticul dat la Sfântu Gheorghe, fetița a ajuns la Spitalul Fundeni. A trecut prin analize, medicație, chimioterapie. Părul ei blond și ondulat a trebuit tăiat și ras apoi, iar sclipirea inocentă a copilăriei a fost repede înlocuită de îngrijorare.

„Au fost momente cumplite, pe care nu le doresc nimănui. A înțeles rapid că este bolnavă – mai ales că acolo vedea în jur copii la fel ca ea, unii plecau acasă, alții nu se mai întorceau niciodată – pentru că deveneau îngeri. Flaviana trăiește toate astea de aproape doi ani. Uneori ne spune că se va face bine, pentru că vrea să vină acasă, alteori spune că poate Doamne-Doamne vrea să o facă înger și pe ea”, spune Lucia Blănaru, care cum doar ea ştie și-a păstrat o putere interioară cât să-i ajungă să nu cedeze în fața fiicei sale, să nu plângă, să nu urle și să nu se zvârcolească de durere. Cu atât mai mult cu cât nimeni în familie nu a

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°