Mihai Gâdea a prezentat în ediţia de duminică a emisiunii Sinteza zilei" un articol publicat într-un important ziar de la Bruxelles care denunţă "regimul despotic şi autocrat" al preşedintelui Traian Băsescu.
"În România, membră a Uniunii Europene din 2007, oamenii sunt încă în căutarea valorilor democratice care au fost îngropate sub regimul despotic al controversatului preşedinte, Traian Băsescu. (...) Cu exact un an înainte de alegerile prezidenţiale din România, Traian Băsescu isi reimpune conducerea autocrată pe care referendumul de anul trecut a reuşit să o slăbească, când 87% din cei care au votat atunci au cerut demisia lui", se arată în articolul postat pe New Europe, intitulat Băsescu: Ultimul autocrat al Europei.
"Numai un tiran poate atât de făţiş să sfideze voinţa oamenilor. 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea lui, dintr-un total de 8,4 milioane", se mai arată în articol.
"Implicat într-un război împotriva noului guvern şi majorităţii politice, Băsescu îşi întinde antenele în afara României - poate în Europa, poate peste Oceanul Atlantic. Sunt numeroase zvonuri că încearcă să-şi asigure viitorul politic cu ajutorul vechilor sale relaţii care l-au ajutat să rămână la putere acum un an, în ciuda rezultatelor referendumului. Aceasta ar putea fi cea mai stranie revenire a unui personaj politic din Europa şi una care ar mult mai probabil să se întâmple în ţări ca Belarus", este arătat în articol.
Citeşte mai multe despre: Sinteza Zilei sinteza zilei cu mihai gadea Traian Basescu Băsescu, ultimul AUTOCRAT al Europei Bruxelles articol bruxelles
Mihai Gâdea a prezentat în ediţia de duminică a emisiunii Sinteza zilei" un articol publicat într-un important ziar de la Bruxelles care denunţă "regimul despotic şi autocrat" al preşedintelui Traian Băsescu.
"În România, me