Alina Dobrin (36 de ani), handbalista de la CSM Bucureşti acuzată de fostul soţ că l-ar fi înşelat cu o femeie, îi pune viaţa în pericol copilului ei. Zilele trecute, sportiva a fost surprinsă în cartierul bucureştean Crângaşi la volanul unei maşini, iar fiul ei David, în vârstă de 7 ani, se afla pe locul din dreapta şoferului.
Alina a oprit autoturismul pe o stradă din cartierul Crângaşi din sectorul 6 al Capitalei, pentru ca David, fiul ei de 7 ani, să coboare să-şi cumpere ceva de la o patiserie. La întoarcere, băieţelul a deschis portiera din dreapta şoferului şi s-a urcat în faţă, lângă mama sa.
Deşi legea interzice transportul copiilor de până la 12 ani pe locurile din faţă ale autovehiculelor, chiar dacă sunt în braţele adulţilor, Alina nu a ţinut cont de acest fapt şi a demarat în trombă, fără să-şi dea seama în ce pericol i-a pus viaţa copilului.
Alina Dobrin, componentă a echipei de handbal CSM Bucureşti, a fost implicată, la începutul anului, într-un scandal uriaş, sportiva fiind acuzată de fostul ei soţ, ex-pugilistul Robert Păcuraru, că ar fi avut o relaţie cu o femeie.
Certurile dintre cei doi s-au sfârşit cu un divorţ, în urma căruia handbalista a câştigat în instanţă custodia copilului.