Directiva europeană privind asistența medicală transfrontalieră reprezintă o șansă pentru România de a dezvolta turismul de sănătate. Problema care se ridică este lipsa credibilității din partea străinilor, motiv pentru care ar fi necesare reglementări precum clasificarea unităților medicale private, în funcție de calitatea serviciilor acordate și gradul de dotare existent în acestea.
Președintele Asociației Române pentru Turism Medical din România, Constantin Alexandru, prezent la Forumul Internațional pentru Turismul de Sănătate ce a avut loc la Târgu-Mureș în perioada 8-10 noiembrie a punctat mai multe aspecte necesare în promovarea la nivel internațional a turismului de sănătate din România.
”Marile probleme cu care ne confruntăm noi, ca asociație, și România sunt slaba promovare și bineînțeles credibilizarea destinației. România nu este încă o destinație credibilă pentru pacienții din străinătate, deși pot spune că vizitând alte clinici, spitale private din Polonia, Ungaria nu ne diferențiem cu absolut nimic la ceea ce înseamnă profesionalism al medicilor, aparatură, materiale folosite. Mulți pacienți din străinătate ezită să aleagă România deși la momentul actual prețurile serviciilor medicale de la noi sunt mai mici decât în Ungaria și Polonia”, a precizat Constantin Alexandru.
Pachete turistice pentru pacienți străini
Asociația Română pentru Turism Medical din România a lansat pe data de 25 octombrie programul Romania Embrace Health & Beauty un program prin care li se oferă pacienților din străinătate oferte de pachete full service, ce cuprind bilete de avion, cazare, o asigurare tip travel for treatment și tratamentul medical în sine. ”La câteva zile după lansare pot spune că succesul acestui program a fost peste așteptări, primim numeroase cereri pentru tratamente medicale.
Noi vom mai lansa un ghid până la sfârșitul aces