Cu o taxă toți suntem datori. Mai mică pentru leneși, mai mare pentru cei care muncesc. Pentru că se poate. Până la urmă, numai cine nu muncește nu plătește, nu-i așa? Recenta creștere a fiscalității nu va fi ultima din actuala guvernare. Nu trebuie să fii Nostradamus ca să ghicești că stomacul caracatiței corupte care controlează ţara ghiorțăie de foame. Banii sunt puțini, și topul priorităților celor care ne conduc are pe primele trei locuri grija pentru sine, pentru prieteni și pentru partid. Era de așteptat ca succesul răsunator al USL în ultimele alegeri să genereze o problemă grea. Prea multe guri care au ceva de spus trebuie să fie închise cu hălci din bugetul de stat. Prea mulți primari și șefi de consilii județene așteaptă să-și primească partea leului după ce au dărâmat toate recordurile de voturi favorabile. Iar țara are un buget prea mic pentru un apetit atât de mare. „Vreți mai mult?“ pare să fi întrebat retoric premierul. „Luați-vă singuri!“. Și așa s-a dat liber baronilor locali să încaseze direct de la cetățeni câți bani consideră fiecare că e necesar.

Dar nu doar gura baronilor locali trebuia închisă, ci și a mai-marilor de la București. Iar metoda favorită de alimentare cu bani este spolierea unei firme de stat. Invenția a fost folosită cu succes în cazuri celebre precum Hidroelectrica, CFR Marfă sau Oltchim.

Un caz mai recent și destul de simptomatic este acela al TVR, care a renunțat la transmiterea unui eveniment cu audiență uriașă garantată în favoarea România TV: meciul de baraj România - Grecia la fotbal. Așa se face că privatizările sunt o soluție cerută cu insistență de FMI, dar privită cu prea puțină deferență de către guvernanți. Iar dacă banii din piață sunt transferați în conturile off-shore ale potentaților zilei, de unde să mai fie bani și pentru bugetul de stat? Cum de unde? De la benzină și motorină. Adic