Săptămâna trecută a lansat o afacere on-line, vânzând cutii pictate chiar de ea. "Cel mai mare succes de până acum l-a avut o cutie cu mesajul «Forever Young»; când am făcut-o, m-am gândit la sora mea. Cea mai complexă a durat vreo patru ore, a trebuit să lipesc petale naturale de trandafiri. Cea mai dragă îmi este una cu îngeraşi şi motive de Crăciun", a povestit Diana Dumitrescu pentru "ring".
Pasionată de pictură, actriţa a realizat nu doar tablouri, ci a început să picteze cutii pe care acum le vinde pe internet. "Ideea mi-a venit din dorinţa de a crea. Îmi place foarte mult să mă joc cu culorile şi pur şi simplu, din plăcere, au apărut aceste cutii. Dar curajul pentru a face şi o pagină de Facebook pentru ele a venit de la nişte prieteni, iar acum mă bucur din suflet când iau comenzi şi sper ca persoanele care le primesc sau şi le procură să se bucure de ele. Eu le fac cu toată dragostea. Preţul este în funcţie de mărime şi de model. Tot aşa depinde şi de timpul alocat, până la câteva ore bune. Dar prefer să stau mai mult la o cutie decât să mă grăbesc. Şi, în general, îmi place să mă joc cu diferite modele. Lucrând cu tehnica şerveţelului, am tot felul de modele care mă inspiră, personale sau primite de la cei care îşi doresc să cumpere", ne povesteşte Diana.
A pozat goală în faţa fostului soţ
Actriţa care joacă acum în telenovela "Îngeri pierduţi", difuzată, de luni până joi, de la ora 20.30, la Acasă TV, susţine că a rămas în relaţii bune cu fostul soţ, Ducu Ion, cu care şi colaborează, realizând de curând un pictorial nud. "Ne-am întâlnit întâi să discutăm conceptul, am lucrat foarte bine cu D Studio şi cu întreaga echipă de la FHM, suntem cu toţii mulţumiţi de rezultat. Suntem în relaţii bune. Colaborăm de câte ori este nevoiez", a spus Diana despre Ducu, în timp ce a refuzat să comenteze despre Radu, no