La Fundulea, ieşi de pe A2, faci un cerc şi-o iei spre Nana. E o zi superbă de noiembrie, cu o lumină caldă, aburindă, aşternută peste câmpul nesfârşit. O mare de verde, despicată de hectare „lungi” de brazde negre, uleioase. Cât vezi cu ochii: grâu, ovăz, rapiţă. Da’ rapiţa e moft; să vezi drumul: un DJ pornit exact din asfaltul autostrăzii, care se afundă în mocirlă, se îneacă în bălţi largi, se împleteşte în şleauri lungi, de clisă, ca apele prin vaduri, se lipeşte de roţi, de tălpi, de table; naşti spontan înjurături despre mama pământului, despre rudele drumului, despre originile consiliilor judeţene şi civilizaţiilor europene. .. Mă rog, tot ce-ţi poate trece prin cap, preţ de 19 km de raliu „crossover”, parcurşi cu 10 km la oră. În faţă, nimeni; în spate, nici atât; de-a stânga şi de-a dreapta... stâlpi. De tot felul: de beton cu fir, de beton fără fir, de „înaltă”, de „joasă”, pentru transformator, pentru diverse anunţuri, stâlpi de lemn daţi cu creuzot, fără creozot, uscaţi, înclinaţi, aninaţi de sârme. 19 km de stâlpi, până la Nana; ce de bănet... Un drum de basm Într-un astfel de tărâm, drumul e de basm. Oglinzi de ape, sparte, sfârâie pe scut şi pe motor; păduri năbădăioase te cheamă înlăuntru, plesnindu-şi clăile de plete de parbriz; ochilă cască-n soare văpaie de lumină, de departe – un „câmp foto-voltaic”. Eşti orb; o iei în stânga – şleau; în dreapta – şanţ, adânc şi lung, cât vezi cu ochii; apoi pustiu, noroi, pădure, câmp. Când crezi că eşti pierdut, uitat în univers, natura îţi trimte semn: o ambulanţă cu semnale luminoase şi acustice funcţionând regulamentar. „Doamne, sunt salvat!” gândesc, şi până să pronunţ, sunt aruncat în şanţ. „O ambulanţă pe Lună... Dracu a mai văzut?!” Nana, în judeţul Călăraşi În Nana, intri triumfal. Pe drumul dinspre Fundulea nu există vreo plăcuţă sau alt indicator. Doar un teren de fotbal, pe care se luptă, aprig, două