Guvernul declanşează o nouă ofensivă fiscală împotriva contribuabililor, asumându-şi sărăcirea acestora pentru a oferi cadouri bugetarilor, pensionarilor şi primarilor în anul electoral
Reducerea contribuţiilor sociale şi a TVA mai are de aşteptat, deşi Guvernul promisese că va fi aplicată anul viitor. În schimb, pentru companiile româneşti începe calvarul. În următoarele şase luni trebuie să îşi facă reevaluări pentru toate construcţiile speciale, altele decât clădiri din patrimoniu, deoarece va trebui să plătească un impozit de 1,5% din valoarea acestora, în fiecare an. În special în cazul companiilor din energie, efortul va fi uriaş şi neclarităţile numeroase, în condiţiile în care unele dintre aceste construcţii sunt în proprietatea statului, iar modul exact de calcul al impozitului este încă neclar. Companii precum OMV Petrom, Enel sau CEZ România au sute de mii de astfel de construcţii, pentru care au investit sute de milioane de euro, astfel încât în fiecare an ar trebui să se aştepte la plata unor impozite suplimentare de milioane sau zeci de milioane de euro. Deocamdată, însă, niciuna nu face comentarii deoarece nu se cunosc normele de aplicare.
Nicio construcţie fără taxă
Noul impozit pe proprietate va afecta însă multe alte firme din ţară, deoarece se va aplica unei liste uriaşe de construcţii, de la sonde, staţii de transformare, reţele aeriene de transport şi distribuţie a energiei şi stâlpii aferenţi, cabluri subterane, instalaţii electrice, reţele de telecomunicaţii, planuri înclinate subterane şi rampe de puţ, coşuri de fum, turnuri de răcire, construcţii-anexe de îmbunătățiri funciare, platforme betonate, împrejmuiri, instalaţii tehnologice, rezervoare, bazine pentru depozitare şi multe altele. Impactul măsurii rămâne o nebuloasă chiar şi pentru autorităţi. Guvernul a estimat venituri suplimentare de circa 500 mil. lei, fără a p