Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a avertizat sâmbătă, în „Discursul asupra Europei“ ţinut în capitala Germaniei cu ocazia aniversării căderii Zidului Berlinului, cu privire la pericolul reprezentat de abordările populiste împotriva imigraţiei şi a apărat ideea liberei circulaţii în Uniunea Europeană, libertate pe care o consideră un simbol al civilizaţiei.
„Populismul şi naţionalismul nu pot oferi soluţii în faţa provocărilor vremurilor actuale. Politicienii trebuie să spună clar ce este în joc şi trebuie să-şi afirme cu voce tare convingerile europene“, a indicat Van Rompuy, citat de agenţia AFP, preluată de agerpres.ro.
Preşedintele Consiliului European şi-a manifestat înţelegerea faţă de temerile apărute în rândul cetăţenilor europeni din cauza globalizării şi a crizei economice, dar a atras atenţia că singura soluţie este „reluarea creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă“. În context, Van Rompuy i-a criticat pe cei care amplifică aceste îngrijorări făcându-i responsabili pentru situaţia actuală, cel puţin parţial, pe imigranţii ce ar beneficia de pe urma „turismului social“ sau al „dumpingului social“.
În opinia şefului Consiliului European, aceste reproşuri adresate celor veniţi din statele est-europene membre ale UE, în special românilor şi bulgarilor, sunt doar fenomene minoritare şi marginale. Libertatea de circulaţie în interiorul UE este „un simbol al civilizaţiei“ pe care trebuie să-l apărăm, a punctat Van Rompuy.
Imigraţia legală este atât necesară, cât şi superioară celei ilegale, pentru aceasta din urmă existând instrumente legale de combatere, a explicat Herman Van Rompuy. El a reamintit că, în pofida ratei ridicate a şomajului, în UE există două milioane de locuri de muncă neocuptate încă pentru că pe plan local nu se găsesc calificările corespunzătoare.