O ruptură între poziţia Franţei şi cea a Statelor Unite a făcut imposibilă semnarea unui acord privind programul nuclear al Iranului, anunţul fiind făcut duminică, la prima oră. Detaliile negocierilor nu au fost făcute publice, reprezentanţii celor şase puteri mondiale luându-şi angajamentul să nu dezvăluie conţinutul discuţiilor, ce vor fi reluate în mai puţin de două săptămâni. Speranţele Iranului se leagă de obţinerea relaxării şi eliminării sancţiunilor care sufocă economia Iranului. De cealaltă parte, premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat asupra caracterului înşelător al acestei situaţii şi a asigurat că Israelul nu se va simţi angajat de acest acord şi îşi va asigura singur apărarea.
Începută la nivelul funcţionarilor de rang înalt, întâlnirea i-a reunit vineri, de urgenţă, pe miniştrii de Externe, secretarul de Stat american John Kerry întrerupându-şi un turneu în Orientul Mijlociu, el fiind urmat de germanul Guido Westerwelle, de britanicul William Hague şi de francezul Laurent Fabius. Rusul Serghei Lavrov şi chinezul Li Baodong, ministru adjunct, au ajuns mai târziu.
Lucruri de clarificat
Negocierile s-au concentrat pe cerinţele de clarificare a unora dintre participanţi, în special Franţa, în redactarea unui acord temporar de şase luni, prima etapă “verificabilă” către un acord permanent, relatează Mediafax. Grupul 5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), Iran şi UE au promis să nu dezvăluie nimic din conţinutul discuţiilor lor din grijă faţă de eficienţa acestora. Au fost cerute garanţii cu privire la unele aspecte ale programului, între care soarta reactorului cu apă grea de la Arak, aflat în construcţie pentru a intra în funcţiune în vara lui 2014. Au rămas în suspans şi problemele legate de fabricarea plutoniului, îmbogăţirea uraniului la 20%, etapă obligatorie pentru a trece rapid la 90%, p