Protecţia civilă italiană a anunţat, duminică, existenţa a două ferestre orare pentru puţin probabila, dar totuşi posibila prăbuşire, în Italia, a resturilor desprinse din satelitul GOCE, la intrarea acestuia în atmosfera terestră, informează AFP.
Satelitul GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variaţiile înregistrate de gravitaţia terestră şi care şi-a epuizat rezervele de carburant, ar trebui să reintre în atmosfera terestră în noaptea de duminică spre luni, a anunţat, vineri, Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
"Nu este încă posibil să excludem probabilitatea, chiar dacă aceasta este minimală, ca unul sau mai multe fragmente să cadă în Italia, în două ferestre orare: de la 19.44 la 20.24 (orele locale), în teritoriile Val d'Aoste, Piemont, Liguria şi Sardinia, şi între 07.48 la 08.28 (orele locale), luni, în sudul ţării, în regiunile Molise, Campania, Apulia, Basilicata, Calabria şi Sicilia", se afirmă în comunicatul emis de Protecţia civilă din Italia.
Satelitul GOCE se va dezintegra la o altitudine de circa 80 de kilometri, iar cea mai mare parte dintre fragmente vor arde în întregime. Potrivit previziunilor făcute de Agenţia Spaţială Europeană, doar o mică parte din masa iniţială, circa 20%, adică aproximativ 200 de kilograme, ar trebui să supravieţuiască reintrării satelitului în atmosferă. Aceasta se va dezintegra în mai multe zeci de fragmente, care vor ajunge la suprafaţa planetei noastre.
Fără a fi complet nul, riscul pe care îl prezintă prăbuşirea satelitului GOCE pentru pământeni este totuşi considerat de către experţi ca fiind unul "foarte mic".
Zona care ar putea fi afectată va fi totuşi cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă.
Un program internaţional promovat de Comitetul de coordonare inter-agenţii pentru deşeurile spaţiale (Inter-Agency